fbpx

Teatru pentru Minte și Corp – 4 zile de curs intensiv-recreativ

INFORMAȚII CHEIE

  • Durata Atelierului: 4 sedinte
  • Vârsta minimă / maximă:
  • Solicitanți: 0
  • Se poate plăti per modul ?: Nu
  • Locația: Continuu
  • Frecvența: zilnic
  • Număr de module: 0
  • Vizualizări: 107
  • Prerechizite: Nu
  • Activitate de tip: Recreare
  • Număr de locuri: 14
  • Data de Start: 07/16/2018

Prezentarea Atelierului

Vrei să faci ceva pentru tine vara asta? Vino la cursurile de actorie “Teatru pentru mine şi corp” susținute de actriţa Smaranda Caragea şi Alexandru Pribeagu, actor şi profesor de teatru corporal.
Ce vei câştiga:
– 4 zile de recreere
– 4 zile distractive
– 4 zile de exerciții și jocuri de actorie
– 4 zile de antrenament activ
– 4 zile pentru mintea creativă
– 4 zile pentru corpul inteligent
– 4 zile pentru expresie, exprimare și expresivitate

Vacanțele se numesc concedii? Peste tot e plin de reguli? La job, acasă, pe stradă, peste tot? Ia- ți o vacanță cu tine și intră în jocul liber și fără greșeală!

Vestea bună e așa: dacă am fost cândva copii – și teoretic suntem încă – îl putem trezi pe micuțul din noi! Poate doarme, poate e plictisit și vrea să se joace, să exploreze și să descopere! El e un mic cercetaș care vrea să urce pe muntele de „om mare” ce suntem astăzi, și să îl lase să viseze și să se joace cu focul. El e curajos!

În convenția dată de arta dramatică ai toată libertatea să greșești și să înveți din greșelile tale. Poți să fii iar copil, să crezi și să îți explorezi imaginația, să îți stimulezi creativitatea. Să-l trezești pe „micul tu”. Știm să fim copii, deoarece am fost. Știm să ne jucăm, pentru că o facem încă. Avem unde să forăm, deoarece suntem mult, iar acum că am devenit „oameni mari” avem și demoni și îngeri și valori și principii și putem deschide sertarele necesare pentru ca demonii să fie îmblânziți și investiți într-un joc serios care să devină o joacă distractivă și eliberatoare.

Trainer: Smaranda Caragea; Trainer invitat: Alexandru Pribeagu

————-
– 4 seri de vacanță! Poți să participi la toate cele patru ateliere, sau doar la cel care îți stârnește curiozitatea! –

Ziua 1: Teleportare în prezent – curios, dispus și atent!

Jocuri de Prezentare, Cunoaștere, Dezinhibare, Focus și Ritm!
Revigorăm simțul naturaleții, eliminăm unele probleme de exprimare în public, ne deschidem către noi modalități de exprimare și comunicare prin intermediul firescului și al jocului, ne relaxăm, ne detașăm și ne destindem.

Ziua 2: Expresivitate corporală, improvizație și pantomimă! Trainer: Alexandru Pribeagu

Atunci când vorbim despre corp și expresivitatea lui în teatru, e bine să ținem minte un lucru: corpul are propria lui inteligență. Mai mult decât o simplă unealtă sau un mijloc de deplasare, corpul are propriul lui limbaj și reușește să transporte sentimentele și ideile mai departe. Inteligența corporală o avem cu toții, dar prin exerciții și antrenamente specifice vom putea sa ne stăpânim corpul mai bine și mai eficient.

Ziua 3: Memory training – imaginație și asocieri!

Exerciții, jocuri și tehnici actoricești, care vizează strict memoria. Ne relaxăm și ne destindem, pentru a învăța să ne stimulăm imaginația și să facem asocieri cât mai libere și mai creative. Cheia îmbunătățirii memoriei este imaginația, permițându-ne să învățam mai mult și mai eficient. Memoria se bazează pe imagini și modele. In ziua 3 ne antrenăm pentru a ne folosi (conștient) imaginația, pentru a putea reține mai ușor.

Ziua 4: Improvizație pentru inspirație!

Construim personaje, explorăm situații, experimentăm relații, trăim emoții. Ne antrenăm capacitatea de a fi mai spontani, mai responsivi, mai prezenți și mai pregătiți de acțiune!
————-
Da, suntem liberi să trăim cât mai mult în limitele impuse! Greșeala devine încercare, iar încercarea ne face mari! 🙂

CÂND?
Cursul are 4 ședințe, în serile de 16, 17, 18 și 19 iulie, între 19:00 și 21:00. (ne rezervăm dreptul de a amâna, în cazuri excepționale, începerea cursului, cu maximum 2 săptămâni, pentru a putea asigura un grad optim de ocupare a locurilor și astfel o grupă cât mai completă și eficientă).

UNDE?
Spațiul nostru se află în str. Alexandru D. Xenopol nr. 19, etajul 1, în zona Grădina Icoanei, intrarea dinspre str. Polonă, la 5 minute de mers pe jos de metrou Piața Romană.

CÂT COSTĂ?
Pentru întreg cursul, prețul este de 300 lei. Alternativ, poți să participi doar în serile care te interesează, în acest caz prețul pe ședință este de 80 lei.
Dacă alegi să achiți din timp – până pe 10 iulie – îți oferim o reducere de 10% – achiți pentru întregul modul doar 270 lei! 🙂

EXCELENT! CUM MĂ ÎNSCRIU?
Cel mai simplu este să completați următorul formular: https://goo.gl/forms/mD7qfxsI6SGCASgp1
Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail inscrieri@continuu.ro sau apela la 0731.223.675.

Click aici pentru a vedea și alte evenimente din seria Tabăra Urbană de vară #Continuu! 🙂
https://www.facebook.com/events/197649951054431/ – pentru adulți
și
https://www.facebook.com/events/769729446562895/ – pentru copii și adolescenți
——————
CINE SUNT TRAINERII?
Smaranda Caragea: Absolventă în 2008 a Facultății de Teatru – specializarea Arta Actorului, din cadrul Universitatății Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, Smaranda a urmat studiile masterale în Arta Actorului și este în prezent doctorand în anul III în cadrul UNATC, cu teza “Formarea de formatori de teatru aplicat în dezvoltare personală” (coord. Prof.Univ.Dr. Olga Delia Mateescu). În prezent angajată a Teatrului de Comedie din București, Smaranda are în spate o vastă experiență de actriță, apărând de-a lungul anilor în nenumărate piese de teatru, filme de diverse metraje, spoturi publicitare, emisiuni TV sau online și dublaje de voci în seriale TV sau de desene animate. Spoturile grupului de comedie Sector 7, piesa “Bullets over Lipscani” – long-time-runner-ul de pe scena teatrului Godot sau vocea îndrăgitului personaj Hanna Montana sunt doar câteva din ipostazele pentru care Smaranda este cunoscută și îndrăgită, atât în rândul celor mari cât și în rândul copiilor.

Încă de la absolvirea facultății de teatru – și cu o contribuție decisivă a celor doi ani de studiu în cadrul Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității Spiru Haret, Smaranda a fost deosebit de implicată în latura educațională și formativă a artei actorului, dezvoltând, perfecționând și susținând, începând cu 2008 și până acum, o gamă variată de cursuri ce îmbină actoria și dezvoltarea personală continuă. Cursuri precum “Introducere în arta actorului”, “Teatru aplicat”, “Școala de vară și actorie pentru copii”, “Primii pași în teatru”, “Antrenamentul memoriei prin tehnici de teatru” sau “Teatru aplicat în dezvoltare personală”, susținute ca lector în cadrul Fundației Calea Victoriei, dar și multitudinea de workshopuri și teambuildinguri organizate pentru companii precum JCC – Jewish Community Center, Jacobs, HP, Allianz-Țiriac, Leroy Merlin sau King România au reprezentat atât bazele, cât și garanția, unei solide experiențe de training a Smarandei Caragea, concretizată și materializată în cadrul cursurilor Studioului pentru Dezvoltare prin Artă “Continuu”.

Alexandru Pribeagu: Alexandru este actor si artist-mim. A inceput sa joace de foarte tanar in trupa de teatru a liceului Francez din Bucuresti. Si-a continuat pasiunea pentru teatru la Paris unde s-a decis sa-si faca o meserie din asta.
A studiat la Paris la Universitatea Sorbonne-Nouvelle, Universitatea Vincennes Saint-Denis si la Academia Europeana de Teatru Corporal Magenia. Pentru a-si perfectiona tehnica de joc a
participat la mai multe stagii Actor Studio si Grotowski.
In 2017 a inceput un Master de Art-Terapie in cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC).
Alexandru a urcat pe scenele pariziene in multe spectacole alaturi de trupa de teatru Le Collectif du K, cu trupa Magenia si cu proiecte personale.
Intors in Romania, dupa aproape zece ani petrecuti la Paris, a creat asociatia si compania de teatru Imaginabil.
Alexandru joaca si in seriale de televiziune, scurt metraje independente, videoclipuri si reclame.
Pe langa meseria de actor, Alexandru preda teatrul si pantomima. A inceput sa predea in mai multe scoli si centre culturale din Paris unde a sustinut cursuri atat pentru copii cat si pentru adulti.
Incepand din 2011 a devenit asistentul Ellei Jarosewicz, incepand asfel sa formeze profesionisti din domeniul spectacolului si artelor vizuale.
Intors in Romania Alexandru colaboreaza cu mai multe institutii si scoli printre care Liceul Francez Anna de Noailles, Fundatia Calea Victoriei, Ministerul Invatamantului etc.

Traineri

  • Smaranda este creatoarea studioului pentru dezvoltare prin artă Continuu, actriță experimentată, formator și cercetător în teatru aplicat.

  • Alexandru Pribeagu s-a format ca actor la Paris, sub îndrumarea doamnei Ella Jaroszewicz, directoarea Academiei Europene de Teatru Corporal MAGENIA, devenind asistentul acesteia.

Course Reviews

Based On 0 Review
0
overall
5 stars
0%
0
4 stars
0%
0
3 stars
0%
0
2 stars
0%
0
1 stars
0%
0

Be the first to review “Teatru pentru Minte și Corp – 4 zile de curs intensiv-recreativ”

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

There are no reviews yet.