fbpx

Arta dramatică își are originea în impulsul de a ilustra experiențele umane, de a comunica despre înțelegerea acestor experiențe și de a le da formă și sens. Acesta este un impuls natural care a creat avantaje ecologice, socio-culturale, conducând la modalități puternice de exprimare ce prezintă o mare varietate de forme și stiluri. Totodată, arta dramatică răspunde nevoii umane de a crea punți între ceea ce este real, concret și bazat pe informație și ceea ce este ficțional, simbolic și rod al inspirației.

Din perspectiva modului de expresie specific, arta dramatică este un proces interactiv, creativ, care îi determină pe practicanți să dezvolte relații unii cu ceilalți și cu mediul înconjurător și le oferă prilejuri de a examina experiențe umane prin intermediul personajelor și situațiilor din viața de zi cu zi, dar și nemaiîntâlnite, excepționale, în care oamenii interacționează trăiesc tensiuni, rezolvă conflicte și dau sens lumii.

Experiența acumulată în țările în care studiul artei dramatice și-a făcut loc în învățământul general a scos în evidență următoarele dimensiuni de dezvoltare personală în care educația dramatică contribuie specific.

 

Dezvoltarea emoțională

Arta dramatică le permite practicanților să experimenteze situații similare cu cele din viață, să facă alegeri și să își asume responsabilitatea pentru consecințele acțiunilor lor, într-un mediu sigur și ofertant – studioul.

Asumându-și roluri, practicanții dobândesc satisfacții și o conștiință de sine și de alții, îmbogățită, dintr-o paletă largă de perspective.

 

Dezvoltarea din perspectivă psihosocială

Drama se învață în grup, conlucrând și comunicând pentru a realiza o producțiile destinate receptării și aprecierii de către public și critici. Practicarea dramei conduce la acumulări de experiențe sociale, interactive și conlucrative concrete prin care se descoperă necesitatea găsirii unui echilibru complex, unei armonizări între:

  • spiritul de competiție și cel de cooperare;
  • control și autocontrol;
  • stăpânirea instinctelor și urmarea instinctelor;
  • a prețui și a fi prețuit;
  • a (se) impune prin autoritate și a (se) impune prin empatie;
  • a asculta și a spune;
  • a fi rațional – a fi pasional;
  • voie – nevoie – necesitate;
  • putință – pricepere – dorință;

 

Dezvoltarea din perspectivă socio-culturală

Educația dramatică îi ajută pe cei ce o aprofundează să înțeleagă mediul social și cultural, integrând experiențe și cunoștințe actuale și istorice.

Drama reflectă contextele sociale, culturale și istorice și, în același timp, le influențează pe cele existente. Din acest motiv, sprijinindu-se pe educația dramatică școala poate cultiva respectul și aprecierea pentru o varietate de valori și de culturi.

 

Dezvoltarea din perspectivă estetică

O educație în arta dramatică creează, prin intermediul rolurilor și situațiilor puse în scenă,  prilejul examinării de experiențe umane dând sens ideilor și emoțiilor relevate și de a judeca pe baze concrete, la justa sa valoare, contribuția esențială a acestei arte la îmbogățirea estetică a mediului de viață. Educația în arta dramatică oferă cadrul pentru a aprecia în general artele pe baze critice mai rafinate și dezvoltă cu precădere cunoștințele și capacitatea de apreciere critică legate de teatru, film, producții de televiziune și new-media.

 

Dezvoltarea din perspectivă intelectuală

Educația în arta dramatică contribuie la dezvoltarea intelectuală crescând capacitatea de a gândi și de a se exprima natural și creativ, antrenând curiozitatea, inventivitatea, flexibilitatea și reflecția critică.

Exersarea învățării experiențiale în contextul artei dramatice antrenează și învigorează toate cele patru moduri de integrare a experienței în cunoaștere: divergent, asimilativ, convergent și acomodant. Prin această calitate de a funcționa ca o gimnastică psihofizică  capabilă să antreneze flexibilitatea între modurile de învățare ea facilitează creșterea performanțelor de învățare în toate celelalte domenii, în măsura în care studenții sunt real motivați. De asemenea, antrenând spontaneitatea și intuiția, educația în arta dramatică facilitează conexiunile cognitive între situații diferite sau domenii diferite dând prilejul descoperirilor personale și motivației pentru a face efortul cerut de necesitatea de integrare a cunoștințelor în totalități transdisciplinare și a le transforma astfel în abilități, competențe și, în cele din urmă, în capital de cunoaștere.

 

* Acest text este preluat cu adaptări din lucrarea Dezvoltare Continuă prin Arta Actorului pentru Non-Actori”, autor: Smaranda Caragea (tezăde doctorat), în curs de publicare.