fbpx

Continuu – Studio pentru Dezvoltare prin Artă a împlinit un an! A fost un an plin în care am cunoscut o mulțime de oameni minunați. Un an în care am evoluat împreună și am învățat unii de la alții. Alături de voi am făcut primii pași, am căzut, ne-am ridicat și am mers mai departe. Datorită vouă, acum ne ținem în picioare și creștem pe zi de ce trece. Suntem mândri de voi, bucuroși că v-am cunoscut și că v-am avut aproape anul acesta.

Drept mulțumire, am realizat acest filmuleț care cuprinde câteva momente speciale din ultimul an la studioul Continuu:

Retrospectivă #Continuu1an

  • peste 800 de ore de curs, ateliere și workshop-uri cu adulți, adolescenți și copii;
  • peste 12 teme diferite de atelier;
  • peste 260 de cursanți;
  • 20 de traineri colaboratori;
  • 4 spectacole ale comunității de non-actori;
  • 2 scenografi și artiști plastici;
  • 4 spiriduși continuu.

La acestea se adaugă atmosfera #Continuu și miile de experiențe, emoții și trăiri care ne-au făcut viața mai colorată și mai veselă.

Urări de la prieteni:

  • Cât mai mulți ani, la cât mai multă inspirație! La mulți ani, Continuu – Studio!
    #keepupthegoodwork – Alexandra Gujan
  • “Mă bucur foarte tare că fac parte din echipa continuușsi îi doresc mulți ani înainte! Aici e locul unde îi ajut pe copii să facă primii pași în actorie doar că am fost surprins să constat că și ei mă ajuăa pe mine să evoluez, să merg continuu. Studioul Continuu este un loc în care mă simt în siguranta să gresesc, știind că în cele din urmă vom evolua împreună.” – Sorin Dobrin
  • ” La mulți ani, Continuu! Va urez să aveți parte de proiecte frumoase, idei zburdalnice, persoane generoase, suflete împlinite, fericire pe pâine și mai mult decât toate înțelegere și empatie în tot ceea ce va propuneti să realizați, voi, cei din echipa Continuu, mereu puși pe fapte bune! Nu încetați sa fiți, să faceți și să vă realizati visele, ca prin voi își găsesc inspirație și alții.” – Ana Maria Mavru
  • ” #Continuu este locul de joc și joacă pentru mine, acolo unde îmi arunc cunoștințele pentru a culege experiențe, pentru a crește si a nu mă lăsa în urmă! Un an de Continuu este o bucurie cu ochi umezi și chiuit jucăuș! ” – Smaranda Caragea
  • Bucurie continuuă!!!! Să facem lucruri minunate!!!! – Maria Nicola
  • “La mulți ani, dragul meu #Continuu! 😊🎈🍀
    Îți doresc să crești mare și să te dezvolți armonios, să fii plin de imaginație, curiozitate și creativitate și să îți faci prieteni de toate vârstele și în număr cât mai mare!
    Îmi pare bine că te-am cunoscut, că ne-am împrietenit și că am petrecut multe momente emoționante împreună. ” – Codrina Serbanescu
  • “Sunteti minunati!Sunt foarte norocoasa sa fac parte din povestea Continuu-pentru ca ea inseamna joc,bucurie , provocare si autocunoastere!Pentru orice varsta!Va iubesc!” – Simona Stoicescu
  • “Pe mine Continuu m-a ajutat de cand încă era un bebeluș în burta, deci de mai mult de un an încoace. Și m-a ajutat învățându-mă să mă ancorez iar în prezent după un incident traumatic. Apoi a insemnat prieteni, joacă și prin joacă să învăț să mă las în emoții. Dar ce aș mai ține musai să spun e ca Continuu e copilul din tine care a împlinit un an. La mulți ani! ” – Meri Delia Pulcher
  • “Una dintre pasiunile mele cele mai mari a fost și este joaca! Imi place să mă joc… continuu… iar acum, am acest loc cald si drag în care pot face asta continuu… si vreau sa continui cu joaca… Multumesc Continuu pentru că exiști și ești așa frumos! ” – Vladimir Purdel

Mulțumim din suflet trainerilor și cursanților noștri pentru dedicarea de care au dat dovadă, pentru curajul, răbdarea și faptul că au crezut în noi . Suntem ceea ce suntem datorită vouă.
Împreună creștem Continuu!