fbpx

Descoperă și joacă jocul pentru copilul din tine, continuu! De ce? Copiii se joacă de-a orice își pot imagina sau le este insuflat în imaginație prin ficțiunile vehiculate în jurul său. Fie că vardistul împușcă hoțul, fie că hoțul este împușcat de vardist, ambii își prezintă rolul creând atmosferă și teatralitate. Dar, vai, ceva se pierde în cursul trecerii la maturitate și aceasta produce suferință și pierderi.

Ca și multe alte ființe, omul se naște cu instinctul explorării mediului înconjurător, iar acest instinct se manifestă inițial prin joacă.

În lucrarea sa fundamentală pentru formarea actorului modern, Viola Spolin ține să sublinieze încă de la început și următorul aspect.

”Nu există o cale corectă sau greșită de a rezolva o problemă. Există o singură cale de învățare – cercetarea proprie, experimentarea, adică să treci tu însuți prin proces.

Învățăm din experiență și prin experimentare și nimeni nu învață pe nimeni nimic. Acest lucru este adevărat atât pentru copilul care trece de la mișcări dezordonate la mersul în patru labe și apoi la primii pași, cât și pentru omul de știință cu ecuațiile sale.

Dacă mediul înconjurător o permite, oricine poate învăța ceea ce vrea să învețe și dacă individul o permite, mediul înconjurător îl poate învăța tot ceea ce are de învățat. „Talentul” sau „lipsa de talent” nu au nici o legătură cu asta.” [1]

Indirect, Viola Spolin atrage aici atenția că formatorul de actori este el însuși de format în spiritul înlesnirii și nu al predării și că ceea ce are de înlesnit acesta este tocmai explorarea individuală, de către studentul actor, a posibilităților sale actoricești, orientând și canalizând descoperirile și deprinderile și preparând terenul pentru ca actorul novice devenit practicant să poată continua drumul către performanța artistică. Un drum pe care îl va avea de făcut tot prin explorare individuală, însă singur, informal, purtat de propriile țeluri artistice și, totodată, presat de lumea industriei spectacolului, televiziunii și a cinematografiei care îl va pune în situația, de multe ori dramatică, a mersului pe muchie de cuțit între a sluji arta și/sau a satisface capriciile cererii de divertisment.

Dar să observăm că, deși se adresează cu precădere formatorilor de actori, în acest pasaj, Viola Spolin se referă de fapt la un caz mult mai general decât acela specific actoriei. Într-adevăr, dacă privim cazul general al oricărui tip de învățare, dintr-o perspectivă în care să includem nu numai transmiterea cunoștințelor și abilităților ci și dobândirea lor, se poate desprinde un adevăr profund, valabil pentru toate domeniile. Nimic din ceea ce umanitatea a cunoscut și este valabil nu s-a învățat inițial altfel decât trecând printr-o experiență sau un printr-un experiment desfășurat în mediul înconjurător. Învățarea prin predare/transmitere de cunoștințe este întotdeauna ulterioară descoperirii și validării în experiență. Ca urmare, formatorul este de privit ca o parte a mediului înconjurător. Acesta nu ”predă”, ci cel mult orientează și facilitează învățarea prin descoperire. Utilizând limbajul tehnic consacrat, se poate spune că la baza întregului proces de învățare stau experiențele individuale de învățare informală – descoperirile. În ultimă instanță, studentul, cel aflat în formare, în orice domeniu ar fi deci de privit și tratat ca un cercetător în devenire și nu ca un înregistrator de cunoștințe și practicant de rețete standard.

Dar ce nu trebuie să uite nimeni este că cel care poate învăța direct de la mediu este doar copilul din el. Ca urmare, prima și cea mai importantă lecție a dezvoltării personale este următoarea.

Îngrijește-te de copilul din tine, caută-l încontinuu, nutrește-l, cultivă-l… Descoperă și joacă jocul pentru copilul din tine, continuu!

 

[1] Spolin V., 2008. Improvizaţie Pentru Teatru, în Mihaela Balan-Beţiu (trad.) – Viola Spolin Manual De Tehnici Pedagogice Şi Regizorale, UNATC PRESS Bucureşti, ediție electronică, p. 3

 

* Acest text este preluat cu adaptări din lucrarea ” Dezvoltare Continuă prin Arta Actorului pentru Non-Actori”, autor: Smaranda Caragea  (tezăde doctorat), în curs de publicare.